Disfunctii ale eului si ale sinelui, disocierea si scindarea

eul-sinele

Sa comparam descrierea sinelui cu descrierea eului. In analiza existentialista intelegem prin eu captarea vointei. In cadrul acesteia este vorba de un proces de detectare – capturare a sinelui, care se manifesta prin da-ul sau nu-ul interior. Eul este prin da-ul sau nu-ul interior posibilitatea de a se referi la ceva care are valoare pentru subiect, de exemplu, cand spunem ca hotararea si acceptarea a acesta sunt eu. Niciodata omul nu este mai mult eu decat consimtamantul acesta. Eu ma hotarasc, deci sunt eu Eul (49). Acesta este insa doar posibil la nivel situational, dar exista mai multe abordari ale eului. Este eul care este in legatura cu sanatatea lui, eul care nu vrea sa fumeze, care este in relatie cu dorinta de a cere o tigara. Nimeni nu poate sa traiasca in acelasi timp doua actiuni contradictorii, de aceea trebuie sa te limitezi la a face o alegere. In ciuda simplitatii acestui exemplu, el arata ca vointa omului este mai mult decat persoana spirituala, pentru ca el cuprinde si competenta corpului, vointa si prin vointa eul este unitar. Sinele este tot timpul particular. Vointa cuprinde toate dimensiunile existentialitatii, a corpului, a psihicului, a spiritului. Prin vointa, persoana se introduce in

existenta, se incorporeaza in persoana spirituala, in fiinta omeneasca si invers. Relatia cu lumea si fiintarea corpului unei persoane se spiritualizeaza. In vointa este cuprins ce si cat din om poate, are voie, trebuie si stie, inclusiv toate experientele, dorintele si slabiciunile. Vointa este cu un picior in intimitatea interioara si cu celalalt in lumea exterioara. Faptul ca exista diferentierea intre eu si sine ne permite sa observam si relationarea dintre ele: Eu – cel care iau in primire, care procesez informatiile primite, versus Sinele – eul care se oglindeste in lumea interioara sau exterioara nu proceseaza, nu este activ, ci este static.

Se poate vorbi despre “parti desprinse de sine” atunci cand exista o raportare ce apartine in mod real unui om, de ex. rolul de tata sau de lider de grup, dar respectivul nu vrea sau nu poate sa vada aceasta relatie ca apartinandu-i, asadar nu si-o asuma (in totalitate). El se afla in acest caz intr-un raport de actiune real, a carui intelegere si a carui amploare este negata, trecuta cu vederea sau refuzata. O parte

din sine este “desprinsa”, sinele este “scindat“

Dezvoltarea scindarii sinelui

Desprindere inseamna mai mult decat a nu fi constient de un lucru. Cele mai multe din raportarile noastre la sine nu se afla permanent in campul constientei, in majoritatea timpului nu ne gandim deloc la ele. Tipic, ele sunt ca de la sine inteles unite cu noi. Dar, desi nu neaparat constientizate, acestea au totusi o permanenta reprezentare de ordin emotional, pentru ca noi ne simtim legati de ele. – Insa, atunci cand trairea “vizavi-ului” – sau a lumii – devine dureroasa si vatamatoare, este posibil ca relatia noastra cu aceste “reprezentante-ale-eului” sa nu mai fie atat de usor – sau chiar sa nu mai fie deloc – insusita sau pastrata, intrucat este amenintata integritatea eului. Cineva poate cu greu sa se identifice cu, sau sa vada ca apartinandu-i, de ex. o slujba in care este abuzat, deci ranit, fara sa se sfarame (inca si mai rau). Tocmai pentru apararea integritatii personale se ajunge, in astfel de cazuri, la utilizarea de reactii psihodinamice de coping. Daca se izbuteste, cu ajutorul lor, inlaturarea durerii, inseamna ca s-a instalat o protectie. Atunci cand problematica persista, sau cand aceasta se afla in legatura cu o alta, mai veche, una din reactiile de coping se consolideaza, ceea ce poate reprezenta o baza pentru o eventuala dezvoltare nevrotica.

eul-sinele

eul-sinele

Daca impovararile prea grele sau de durata prea mare, ori daca structurile eului sunt prea firave si implicit indelung suprasolicitate, atunci unele reactii de coping esueaza total sau partial. Acest lucru are drept consecinta o persistenta a durerii sau o permanenta reaprindere a acesteia in nenumarate situatii de viata, durere de care omul nu se mai poate distanta si nici elibera in mod activ. Astfel se ajunge la conectarea altor reactii de coping. Aici par mai potrivite cu situatia activismul si reflexul de mimare a mortii, decat miscarea de baza si agresivitatea. Activitate si pasivitate, propulsie si franare au loc concomitent.

Durerea nerezolvata se poate raporta la diferite continuturi provenite din motivatia fundamentala corespunzatoare. Tulburarea  de personalitate ale sinelui este durerea tulburarii identitatii personale, a pierderii lui a-fi-eu-insumi. In isterie specific este golul lui a-nu-fi-fost-vazut .

Copingurile isteriei sunt:

– distantarea

– activismul

– agresivitatea (manie, enervare, suparare si ciuda).

Persoana incearca sa supravietuiasca, cautand sa se extraga pe cat posibil din ceea ce se intampla, fara sa bata la ochi. Ele au drept scop protejarea eului, ajuns la mare ananghie.

Disocierea si scindarea pot fi privite ca reflexe de mimare a mortii ale MF 3, intrucat aici persoana se retrage, ramanand ascunsa in spatele unui comportament pentru a se apara de distrugerea totala.

In scindare (“splitting”) este vorba de o “disociere a cognitiei de emotie: amintirile sunt lipsite de emotie, iar relatarea acestora poate fi expusa – cognitiv – in asa fel, incat pare ca nimic rau nu s-a intamplat. Persoana este ca si paralizata interior prin ceea ce a trait si nu mai inregistreaza ceea ce simte. Elementul personal din intamplarea traita este tagaduit, “desprins” de propria traire si de emotie.

Prin disociere este caracterizata ruptura dintre psyche si corp.      Conceptul de disociere provine de la psihiatrul francez P. Janet (1889). El privea viata mentala ca fiind compusa din elemente psihice pe care le caracteriza drept “automatisme psihologice”. Fiecare element contine tendinte complexe de a actiona in directia unei situatii-stimul si cuprinde atat o reprezentare, cat si o emotie. Prin evenimente cu incarcatura traumatica, automatisme singulare pot fi disociate de restul campului constientei, dobandind o dinamica proprie. La baza se afla o dispozitie sau o vulnerabilitate premorbida constitutionala (Kapfhammer, 2001).

Care este rezultatul unei astfel de dezvoltari ce intervine pentru apararea eului in conditiile unei amenintari masive sau de lunga durata la adresa acestuia? Se ajunge, prin fixarea ambelor mecanisme de coping, activismul si reflexul de mimare a mortii, la o modificare a structurii de personalitate. Persoana traieste (adica simte, asociaza) si reactioneaza intr-un alt mod decat inainte, anume intr-un mod ce nu mai are deloc, ori  are poate doar prin asociere, legatura cu situatia prezenta. “Sentimentul evidentei” se modifica la randu-i, persoana fiind convinsa (multa vreme) pe deplin asupra indreptatirii propriilor trairi si a felului de a se comporta, de unde si imposibilitatea de a se distanta de propriul comportament. Ia nastere astfel o tulburare a personalitatii prin pierderea accesului la un sector al eului datorata pierderii unui sector al emotionalitatii.

Forme de disociere

Disociererile pot avea loc in domeniile exterioare sau in raportarea la interior a persoanei. Atunci cand apar in campul exterior, disocierile ating domeniul sinelui si pot angaja de ex. si relatia cu alti oameni. Cand au loc in cadrul raportarii interioare, acestea angajeaza integritatea persoanei insasi. In prezentarea de mai jos, primele doua forme de disociere se petrec in raportarea la exterior, celelalte doua in raportarea la interior a persoanei.

 1.  Disocierea de  consientizare si atentie

Aici are loc o imprastiere a functiilor de atentie si constientizare ale auditoriului, ceea ce duce la o scindare (se pierde, face gafe) a abilitatilor sale cognitive. Firul logic poate scapa de sub privire, pe ascultator incep sa-l preocupe gandurile proprii, acesta remarca dintr-o data ca nu mai asculta cu adevarat, ca isi pierde interesul, ca devine obosit, naucit, ori constata prezenta unor sentimente “anume”, greu de descris, care nu se potrivesc cu stiinta si intelegerea lui (de ex. se poate instala un sentiment, cu un caracter special, de “a-i fi varat pe gat, cu de-a sila”, ce este resimtit adesea in prezenta oamenilor isterici). Constientizarea, atentia si sentimentul sunt rupte de realitate (aceea pe care pacientul o aduce in discutie) sau date la o parte din fata ei si traite ca fiind straine de propria simtire, intentie sau convingere. Contextul situativ, aflat in culisele prezentei nemijlocite, este desprins de aceasta din urma. Pacientul este astfel aparat de pericolul unei dureri disproportionat de mari (produsa de catre ceilalti ori de sine insusi). Mijloacele folosite pentru aceasta pot fi, de exemplu:

•  a sari de la una la alta, “a topai” in cadrul dialogului

•  a trece peste, a trece cu vederea continuturi

•  mijlocirea exagerata a transmiterii nonverbale a informatiei

•  a dribla = a ascunde continuturi

•  supraadaptare, a se insinua docil, comportament de “om fara     mari    pretentii”,  “a fi dragut” =  conducerea si indreptarea atentiei catre ceea ce  vrea el sa arate si distragerea ei de la ceea ce nu vrea sa fie vazut.

Atentia si constientizarea auditoriului

Efectul psihodinamicii, ce conduce la scindare, este trait ca si cum ar depinde de eu: persoana se traieste pe sine ca sarind de la una la alta, ca inconstanta, ca schimband temele. Sentimentul ei este: “eu fac asta”, desi in mod real “i se petrece” si doar cu un mare efort reuseste, in unele cazuri, sa impiedice acest lucru. Comportamentul respectiv este perceput si din afara ca avand aceasta pozitie intermediara intre “el face asta” si “asta se petrece cu el”. Ai sentimentul ca persoana respectiva incearca sa treaca ceva sub tacere, ca de aceea ocoleste ea tema, si ca pare la locul lui ca, in acest scop, sa creeze confuzie. Aceasta ‘pozitie de mijloc” intre a decide si a i se impune ceva este, de altfel, caracteristica tuturor tulburarilor de personalitate – atat de bine s-a asezat aici psihodinamica pe locul eului, respectiv atat de mult s-a pierdut pe sine eul, incat psihodinamica a fost impusa in vidul astfel rezultat.

Urmarea este distragerea atentiei auditoriului, de abaterea de la constientizare, de ascunderea a ceea ce nu are voie sa fie sau nu are voie sa fie vazut. Acest fenomen este tipic pentru isterie si pentru nevroza isterica.

2.  Disocierea / scindarea preajmei si a relatiilor (a actiona intru)

Atunci cand disocierea de constientizare (si de atentie) nu (mai) reuseste sa faca tema invizibila si sa o reduca la nonexistenta (domeniul MF 1), aceasta ia in folosinta MF 2: potentialul disociativ este proiectat in exterior si scindeaza relatia cu alti oameni sau relatiile dintre ceilalti oameni: acolo el se insinueaza si seamana discordie. S-ar putea chiar spune, la modul general, ca agresivitatea sociala a isteriei consta in semanarea discordiei.

In paralel cu fenomenul exterior, gasim aceeasi dinamica indreptata si spre interior: aceasta dinamica scindeaza si relatia cu sine, ca atunci cand persoana se entuziasmeaza de ceva sau de cineva, iar cu urmatoarea ocazie ii piere angajamentul, gaseste totul neinteresant si pleaca.

Urmeaza “bagarea in ceata” a celuilalt (o imagine exterioara a propriilor relatii confuze) pentru e se elibera de el si a se putea ascunde in spatele efectului creat. Acest fenomen este cel mai frecvent reprezentat la pacientii borderline.


3.  Disocierea de sine insusi

Atunci cand atingerea periculoasa cu durerea excesiv de puternica nu poate fi interceptata prin intermediul scindarii atentiei si/sau a relatiilor, nereusita datorata de cele mai multe ori faptului ca durerea nu are legatura cu temele respective, scindarea se indreapta asupra propriului corp sau asupra psihicului.

a)  Disocierea integritatii corporale (conversia)

Daca tulburarea  psihodinamicii este atat de masiva, incat energia sa nu este suficienta pentru a duce potentialul disociativ pana in lume si a-l lasa sa actioneze acolo, acesta ramane cantonat in interiorul granitelor omului. Proiectarea potentialului restant esueaza, acesta prabusindu-se in sine. Psihodinamica nu procura forta de propulsie care sa incordeze arcul pana la lume. Acest lucru se petrece cel mai adesea in formele grave de isterie si duce la clasicele simptome conversive.

Analiza Existentiala considera conversia o forma speciala de disociere. Elementul disociativ din conversie este vazut ca fiind castigarea unei distante fata de trairea traumatica (sau, mai general, suprasolicitanta), care acum, in mod simbolic sau in virtutea unei sensibilitati de natura organica, ori dirijata pe cai prestabilite, isi poate dezvolta propria dinamica in periferie, departe de “nucleul eului” (centrul personal al trairii).

Scopul acestei forme de disociere este abaterea atentiei asupra corpului prin producerea simptomului, prin intermediul caruia problema psihica de nerezolvat devine, in fapt, intr-un fel vizibila, ramanand totodata (pentru ca este incomprehensibila) ascunsa.

b)  Scindarea integritatii psihice

Este, dupa Kernberg (1967; 1984), caracteristica tulburarii de personalitate borderline. Ea reprezinta si un semn al unei tulburari grave, depasita in severitate doar de evenimentele psihotice.

Scindarea integritatii psihice apare, conform teoriei Analizei Existentiale, atunci cand persoana nu (mai) reuseste sa tina durerea la o distanta convenabila, care sa ii confere siguranta, prin impingerea ei in corp, in preajma, ori prin zapacirea si obosirea atentiei (“a sari de la una la alta”) celuilalt. “Durerea de fond” ameninta cu prezenta ei permanenta si care marcheaza totul, analog “anxietatii de fond”. O astfel de durere ar fi una fara limite, insuportabila psihic (asemenea dureri sunt descrise de pacientii care tocmai le traiesc ca fiind niste “torturi” chinuitoare si de nesuportat)

Asadar, dimensiunea psihica ar cunoaste aceleasi principii de supravietuire ca si corpul, avand la baza procese similare. In disocierea psihica ar fi vorba mai degraba de teme ce tin de domeniul lui “a-fi-eu”, in vreme ce in conversie, accentul cade pe teme ce provin din domeniul sinelui. Totusi, putem face afirmatia ca acea coeziune psihica din traire se rupe. Prin disocierea dimensiunii psihice, gandirea si simtirea nu se mai regasesc legate impreuna. Tulburarile de personalitate isterice dovedesc prezenta scindarilor.

            Urmarea scindarii integritatii psihice este castigarea unei distante fata de trauma, insa cu pretul pierderii accesului la propriul sentiment si la trairea sinelui. Aceasta duce mai departe la franarea dezvoltarii si a derularii sentimentelor, ce conduce la randul ei la franarea dezvoltarii personalitatii si a maturizarii sale. Odata instalata disocierea psyche-ului, dialogul cu ceilalti si dialogul interior nu mai pot slabi rigidizarea sentimentelor, nici nu mai pot compensa pierderea lor. Sentimentele nu mai sunt accesibile. Dar, atata vreme cat pacientul poate vorbi despre sentimentele lui (de ex. despre teama de a fi parasit), acest lucru ar putea reprezenta o protectie impotriva disocierii. Intr-o masura similara pare si dialogul interior capabil sa contribuie la paza integritatii psihice si la apararea ei in fata scindarii.

In tulburarile de personalitate gasim in mod constant bararea accesului la sentiment, datorata rigidizarii prea mari.

c)  Scindarea sinelui spiritual

Teoretic, ar putea fi acceptata o scindare a unor parti ale sinelui cu sediul in domeniul spiritual.

d)  Scindarea sinelui biografic

Acest domeniu al sinelui ar putea fi luat separat in consideratie, daca se merge pe linia structurii motivatiilor fundamentale. Corespunzator MF 4, ar fi vorba de acele parti ale sinelui ce reprezinta contextul supraordonat in care este cuprinsa persoana si prin intermediul caruia ea se poate intelege. Aici putem include si biografia. Persoana provine si se intelege pe sine dintr-un trecut al devenirii ei, din biografia ei istorica, la fel ca si din raporturile de sens pentru care vrea sa traiasca in viitor.

Acum ne putem reprezenta cum si astfel de raportari pot suferi o scindare. Este de inteles faptul ca parti din biografie pot fi resimtite ca neapartinandu-ne, ca straine, amenintatoare si de aceea uitate, ca portiuni din viata “lipsesc” ori ca raportarile la un viitor plin de sens, catre care ne-am indreptat vreme indelungata si pe care l-am privit ca oferind structura vietii noastre (de ex. a intemeia o familie), sunt acum combatute. Probabil ca exista si o atare forma de tulburare, dar in afara acelui grup de oameni care solicita tratament psihoterapeutic sau care prezinta forme clinice manifeste.

Trecerea in psihoza se face atunci cand este pierdut nu doar un sector al eului – cel al sentimentelor, ci accesul la intregul eu, la integralitatea eului, astfel ca, momentan, omul nu se mai traieste ca fiind el insusi (depersonalizare). Odata cu aceasta se instaleaza si pierderea realitatii.

Despre autor

Psiholog in Brasov, ofer servicii de psihoterapie in Brasov si servicii de psihoterapie in Bucuresti, servicii de consiliere de cuplu si terapie de cuplu. Servicii psihologice : fobii, tulburari ale personalitatii, atacuri de panică, problemele depresiei, tulburari psihosomatice.

Nici un comentariu

Comenteaza

Noutati

Noutati

Mobil : 0755 110 871
E-mail : danut.negru@psihoterapie-brasov.ro