Liniile portretului istericului

Liniile portretului istericului

Problema granitelor: omul isteric nu suporta nimic care sa-l margineasca. Granitele îl limiteaza, se simte amenintat de ele, nu se simte în largul lui, de aceea tot timpul trece limitele. Îsi asuma libertati – de a nu respecta limitele, granitele. Ele sunt mereu împinse. Asta îi face pe isterici creativi, deschisi pentru nou, pentru lucruri neobisnuite, iesite din comun. Le place sa fie în afara mediei, sunt excentrici, la marginea normalitatii, mereu acolo unde altii nu sunt. Simt eliberare atunci cand trec de aceste limite.

Depasirea granitelor se face fie prin lingusire: inducere în eroare (pe cai ascunse încearca sa treaca limitele); încercarea de a castiga (dragut, sarmant), fie prin „invazie”: ranind (se trece peste limita altuia prin forta); facand presiuni (manipulativ, santajist Daca eu trebuie sa fac asta, atunci tu trebuie sa faci …, amenintator).

Esecul relatiilor: încrederea, loialitatea, dorinta de a se baza pe ceilalti – lucruri greu de realizat de catre isteric în dorinta lui de libertate. El nu se implica în relatii, nimic nu ma atinge. Merge pe caile impulsive si ale prezentului imediat. El nu cunoaste nici o alta cale decat aceea prin care poate sa-si pastreze libertatea dar sa capteze în acelasi timp atentia. Asa ca într-o relatie el ramane inaccesibil – chiar si ca parinte. Da mai multa atentie musafirilor sau strainilor decat celor din imediata lui apropiere. Pentru el, acestia nu sunt decat niste functii.

Omul isteric se tine la distanta de relatii, lucru care are repercusiuni si în planul cognitiv. Are mereu o parere despre orice si despre oricine, lucru care creaza o impresie de aroganta. În orice caz, criticile lui aduc distanta, el face o demarcatie. Castigul este dublu în acest context. Nu numai o distanta sigura fata de ceilalti, ci si categorizarea celorlalti. El stie cum trebuie sa se comporte cu ceilalti. Aceasta demarcatie mai are si functia de compensare a propriei lipse de limite si toate acestea în modul de alb sau negru – disocierea aceasta este deosebit de puternica.

Neimplicarea istericului: are multi prieteni si totusi nu are pe nimeni. Cunoaste multi oameni, dar nimeni nu-l cunoaste cu adevarat. Relatiile sale se bazeaza pe manipulari, jocuri erotice, interesante dar care nu spun nimic, superficiale, departe de orice gand al unei consecinte, a responsabilitatii, la viitor sau trecut. Doar prezentul conteaza, libertatea.

Singuratatea istericului: lipsa de relatii si de implicare chiar si cu sine însusi, lipsesc sentimentele adanci. Daca treci peste exteriorul interesant nu ramane decat un gol. Nu cunoaste pasiunea, dar cunoaste încordarea, activismul, afectarea. Este profund solitar, chiar dureros. Atunci cand este singur nu are nimic, este doar golul în jurul lui. Daca ar putea articula ceva, acesta ar fi tot numai cu golul. Daca nu i-ar avea pe ceilalti de care sa se agate, atunci s-ar pierde în acest desert. Eul este mimat, în loc de emotie sunt afectele, în locul relatiilor se afla manipularea, în locul realitatii se gaseste aparenta. Nu ajunge la latura existentiala, întalnirea si schimbul nu au loc. Nu se poate identifica cu ceilalti oameni din jur, lipsa eului îl împiedica sa vada si eul celorlalti. El vede numai suprafata celorlalti. Incearca sa faca lumea sa se adapteze la nevoile lui.